Localitatea Sălard este aşezată pe malul stâng al Barcăului, de mai bine de 1000 de ani. Numele l-a primit, probabil, de la un mare conducator de osti (Zalard).Între anii 1291-1294 este pomenită ca „Villa Zalard”. Ruinele unui donjon, ultimele urme arhitectonice a unei cetăţi medievale regale, iar mai târziu nobiliare mai complexe se află încadrate în digurile Barcăului, în hotarul estic a comunei Sălard. Ruinele provin de două ziduri ale unui turn cu plan pătrat, împărţit (iniţial) pe plan vertical în trei sau patru nivele, cu ziduri având o grosime de aproximativ 4 metrii.


Cetatea a fost construită cel mai probabil de către judele regal Paul de neamul Geregye. În 1277 a fost asediat de regel Ladislau IV Cumanul şi donat mai târziu lui Toma din neamul Borsa. În 1294 a fost asediat fără succes de regele Andrei II. La începutul secolului XIV. a funcţionat ca cetate de sediu a palatinului Borsa Kopasz. Mai târziu a revenit regalităţii, iar din 1349 a fost transferată în posesia reginei. În 1395 regina Maria a donat familiei Csáky sub posesiunea căreia centrul economic al domeniul feudal aparţinător cetăţii, s-a mutat treptat la Sălard, care în această perioadă a evoluat la statutul de târg.

În ultimele decenii ale secolului XIX au mai existat ruine dint-un alt colţ al cetăţii, aflat la câţiva zeci de metrii de la urmele donjonului. Restul urmelor sunt acoperite de pământ şi se află în aria inundabilă a Barcăului regularizat pe la sfârşitul secolului XIX. Reforma confesională din 1558 a schimbat starea lucrurilor de pâna atunci, prin scindarea familiei Csaky în două. Sălardul a devenit localitate protestantă (reformată-calvină). După fam. Csaky, în a doua jumatate a secolului al XIX-lea, ajunge în posesia familiei de nobili Csernovits, apoi a familiilor Toth, Barcs, Topercel etc., ale caror moşii au fost împarţite cu ocazia reformei agrare postbelice.

Localitatea deţine din timpuri stravechi dreptul de a organiza pieţi şi a avut si rang de oraş până în anii 1700.
În timpul navalirii otomane (sub Paşa Seldi), majoritatea populatiei a fost ucisa. Cu toate acestea, în 1665 a avut deja 600 de locuitori.
La începutul secolului al XX-lea în localitate au existat urmatoarele confesiuni: reformată-calvină, greco-catolică, romano-catolică, mozaică şi baptistă.